Rulouri cu afine și lămâie

Rulouri delicioase cu afine și lămâie, un desert ușor de făcut și super fresh! 😍

Rulouri cu afine și lămâie
Ingrediente

Aluat (pentru 6–8 rulouri mari)

  • 400 g făină albă
  • 170 ml lapte călduț
  • 1 + ½ linguriță drojdie uscată (sau 15 g drojdie proaspătă)
  • 60 g zahăr
  • 1 ou mediu
  • 50 g unt topit
  • Coaja rasă de la 1 lămâie
  • ½ linguriță sare

Crema de afine:

  • 200 g afine (proaspete sau congelate)
  • 60 g zahăr
  • 1 linguriță suc de lămâie
  • Coaja de la 1 lămâie
  • 1 linguriță amidon de porumb (sau făină, pentru îngroșare)
  • 40 g unt 

Glazură de lămâie:

  • 80 g zahăr pudră
  • 1½ lingură suc de lămâie
  • Coajă rasă pentru decor (opțional)
  • 1/4 linguriță esență de lămâie Coseli
Mod de preparare
  1. Activează drojdia: amestecă drojdia cu 1 linguriță zahăr și laptele călduț. Lasă 10 min.
  2. Într-un bol, amestecă făina, restul de zahăr, sarea, oul, untul topit și coaja de lămâie.
  3. Adaugă laptele cu drojdie. Frământă 8–10 min până devine elastic.
  4. Acoperă și lasă la dospit 1 oră, până își dublează volumul.
  5. Pune afinele, zahărul, sucul și coaja de lămâie într-o crăticioară, la foc mediu.
  6. Când încep să fiarbă, zdrobește-le ușor și adaugă amidonul dizolvat într-o lingură de apă rece.
  7. Fierbe până se îngroașă ca o dulceață (5–6 minute).
  8. Ia de pe foc și încorporează 40 g de unt. Amestecă bine până devine lucioasă.
  9. Lasă să se răcească, apoi pune la frigider 30–60 min – se va întări ca o cremă tartinabilă.
  10. Întinde aluatul într-un dreptunghi de 40x25 cm.
  11. Întinde crema de afine răcită, lăsând 1 cm liber pe margini.
  12. Rulează strâns pe lungime și taie în 6–8 bucăți (după cât de mari le vrei).
  13. Pune rulourile în tavă cu hârtie de copt și lasă la crescut 30 min
  14. Cuptor preîncălzit la 180°C (ventilat). Coace 25–30 minute, până sunt aurii și crescute.
  15. Amestecă zahărul pudră cu sucul de lămâie până devine alb și gros. Toarnă peste rulouri când sunt călduțe, nu fierbinți, iar apoi serveste-le.

Subscribe for weekly recipes. No spam, just food.